YouVersion
Pictograma căutare

Luca 5:12-32

Luca 5:12-32 EDCR

Pe când Se afla Isus într‑una dintre cetăți, iată că un bărbat plin de lepră, văzându‑L, a căzut cu fața la pământ și L‑a rugat zicând: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!” Isus a întins mâna și l‑a atins, zicând: „Da, vreau, fii curățit!” Și îndată s‑a dus lepra de pe el. I‑a poruncit să nu spună nimănui, apoi i‑a zis: „Mergi și arată‑te preotului și adu jertfă pentru curățirea ta, după cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!” Vestea despre El se răspândea tot mai mult și mulțimi mari de oameni se adunau ca să‑L asculte și să se vindece de boli. Și El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga. Într‑o zi, pe când Isus îi învăța pe oameni, s‑au așezat acolo și niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileei și Iudeei și din Ierusalim; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Și iată că niște bărbați purtau un om paralizat pe un pat și încercau să‑l ducă înăuntru, ca să‑l pună înaintea Lui. Fiindcă n‑au găsit pe unde să‑l ducă înăuntru din cauza mulțimii, s‑au urcat pe acoperișul casei și l‑au coborât cu patul printre țigle, în mijloc, înaintea lui Isus. Văzându‑le credința, El a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!” Cărturarii și fariseii au început să se întrebe în sinea lor: „Cine se crede acesta, de rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele în afară de Unul singur – Dumnezeu?” Isus le‑a cunoscut gândurile și le‑a răspuns zicând: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: «Păcatele îți sunt iertate» sau a zice: «Scoală‑te și umblă»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, ție îți poruncesc”, i‑a zis El paraliticului, „scoală‑te, ridică‑ți patul și du‑te acasă!” Și îndată, paraliticul s‑a sculat în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și a mers acasă, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Toți au rămas uimiți și Îl slăveau pe Dumnezeu; cuprinși de teamă, ziceau: „Astăzi am văzut lucruri nemaipomenite.” După aceea, Isus a ieșit și l‑a văzut pe un vameș pe nume Levi stând la vamă și i‑a zis: „Vino după Mine!” El a lăsat totul, s‑a ridicat și L‑a urmat. Levi a dat pentru Isus un ospăț mare în casa lui și o mulțime de vameși și alți oaspeți au stat la masă cu ei. Fariseii și cărturarii cârteau și le ziceau ucenicilor Lui: „De ce mâncați și beți cu vameșii și cu păcătoșii?” Isus le‑a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N‑am venit să‑i chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.”