El le‑a zis: „Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun că nu‑l voi mai mânca până când nu se va împlini în Împărăția lui Dumnezeu.” Și luând un pahar, a adus mulțumire și a zis: „Luați‑l și împărțiți‑l între voi; căci vă spun că nu voi mai bea de acum din rodul viței până când nu va veni Împărăția lui Dumnezeu.” Apoi a luat o pâine, a adus mulțumire, a frânt‑o și le‑a dat‑o, zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi. Să faceți aceasta în amintirea Mea.” La fel a făcut cu paharul, după ce au cinat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar, iată, mâna celui ce mă vinde este cu Mine la masă. Fiul Omului negreșit se duce, după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut!” Și au început să se întrebe unii pe alții cine dintre ei avea să facă lucrul acesta.
Între ucenici s‑a iscat și o neînțelegere: care dintre ei să fie socotit mai mare? Isus le‑a zis: „Regii popoarelor domnesc peste ele și cei ce le stăpânesc sunt numiți binefăcători. Voi să nu fiți așa! Ci acela care este mai mare între voi să fie ca cel mai mic, iar cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă sau cel ce slujește? Oare nu cine stă la masă? Și totuși, Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește.
Voi sunteți cei care ați rămas totdeauna cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăția, așa cum Tatăl Meu Mi‑a pregătit‑o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri pentru a judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel.”
[Domnul a zis]: „Simone, Simone, iată, Satana v‑a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu, însă Eu M‑am rugat pentru tine ca să nu ți se piardă credința. Iar tu, după ce te vei întoarce, să‑i întărești pe frații tăi.” Dar el I‑a răspuns: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță, și la moarte.” Isus i‑a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, că vei și tăgădui de trei ori că Mă cunoști.”
Apoi le‑a mai zis: „Când v‑am trimis fără pungă, fără traistă și fără sandale, ați dus lipsă de ceva?” „De nimic”, I‑au răspuns ei. Și El le‑a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s‑o ia; la fel și traista; iar cine nu are sabie să‑și vândă haina și să‑și cumpere una. Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ceea ce este scris: El a fost socotit în rândul celor nelegiuiți. Și cele privitoare la Mine se împlinesc.” „Doamne”, I‑au spus ei, „iată aici două săbii.” El le‑a răspuns: „Ajunge!”
După ce a ieșit, a mers, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii L‑au urmat. Când a ajuns acolo, le‑a zis: „Rugați‑vă să nu ajungeți în ispită!” Apoi S‑a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage