Când părinții voștri au strigat către DOMNUL, El a pus întuneric între voi și egipteni, a adus marea înapoi peste ei și i‑a acoperit. Ați văzut cu ochii voștri ce i‑am făcut Egiptului. Și ați rămas multe zile în pustiu.
V‑am adus în țara amoriților, care locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I‑am dat în mâinile voastre; ați pus stăpânire pe țara lor și i‑am nimicit dinaintea voastră. Balac, fiul lui Țipor, regele Moabului, a pornit la luptă împotriva lui Israel. A trimis vorbă și l‑a chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme. Dar n‑am vrut să‑l ascult pe Balaam: el v‑a binecuvântat în repetate rânduri și v‑am izbăvit din mâna lui Balac.
Când ați trecut Iordanul și ați ajuns la Ierihon, locuitorii acestuia au luptat împotriva voastră; la fel și amoriții, fereziții, canaaniții, hitiții, ghirgasiții, hiviții și iebusiții. I‑am dat în mâinile voastre, am trimis înaintea voastră viespi și i‑a izgonit dinaintea voastră ca pe cei doi regi ai amoriților: nu cu sabia, nici cu arcul tău. V‑am dat o țară pe care nu voi ați muncit‑o, cetăți pe care nu voi le‑ați zidit, dar pe care le locuiți, vii și măslini pe care nu voi le‑ați sădit, dar care vă slujesc ca hrană.»
Acum, temeți‑vă de DOMNUL și slujiți‑I în chip desăvârșit și cu credincioșie! Lepădați dumnezeii cărora le‑au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți‑I DOMNULUI! Și dacă nu aveți de gând să‑I slujiți DOMNULUI, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: ori dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, ori dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți! Cât despre mine, eu și casa mea Îi vom sluji DOMNULUI.”