YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 13:1-38

Ioan 13:1-38 EDCR

Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, fiindcă știa că I‑a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i‑a iubit până la capăt. În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscariotul, fiul lui Simon, gândul să‑L vândă, [Isus], fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, S‑a sculat de la masă, Și‑a pus deoparte veșmintele, a luat un ștergar și S‑a încins cu el. Apoi a turnat apă într‑un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru, care I‑a zis: „Doamne, Tu să‑mi speli mie picioarele?” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Petru I‑a zis: „Nicidecum nu‑mi vei spăla picioarele, în veac!” Isus i‑a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte cu Mine.” „Doamne”, I‑a zis Simon Petru, „atunci nu numai picioarele, ci și mâinile și capul!” Isus i‑a zis: „Cine s‑a îmbăiat n‑are trebuință să‑și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot. Voi sunteți curați, dar nu toți.” (Căci îl știa pe cel ce avea să‑L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.”) După ce le‑a spălat picioarele, Și‑a luat veșmintele, S‑a așezat iarăși la masă și le‑a zis: „Înțelegeți voi ce v‑am făcut Eu? Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v‑am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v‑am dat o pildă, ca și voi să faceți cum v‑am făcut Eu vouă. Adevărat, adevărat vă spun: robul nu este mai mare decât stăpânul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l‑a trimis. Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți! Nu vorbesc despre voi toți; îi cunosc pe cei pe care i‑am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura: Cel ce mănâncă pâinea Mea și‑a ridicat călcâiul împotriva Mea. De acum, vă spun înainte de a se împlini, ca să credeți, când se va împlini, că Eu Sunt. Adevărat, adevărat vă spun: cine primește pe acela pe care‑l trimit Eu pe Mine Mă primește; și cine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel care M‑a trimis pe Mine.” După ce a spus aceste cuvinte, Isus S‑a tulburat în duhul Său, a mărturisit și a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: unul din voi Mă va vinde.” Ucenicii se uitau unii la alții și nu înțelegeau despre cine vorbește. Unul dintre ucenici, cel pe care‑l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. Simon Petru i‑a făcut semn să întrebe despre cine era vorba. Ucenicul acela s‑a rezemat pe pieptul lui Isus și I‑a zis: „Doamne, cine este?” Isus i‑a răspuns: „Este acela pentru care voi întinge bucățica și căruia i‑o voi da.” Întingând deci bucățica, a luat‑o și i‑a dat‑o lui Iuda, fiul lui Simon Iscariotul. De cum a luat Iuda bucățica, a intrat Satana în el. Isus i‑a zis: „Ce ai de făcut, fă repede!” Dar nimeni dintre cei care stăteau la masă n‑a înțeles de ce îi vorbise astfel. Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să‑i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru sărbătoare!” sau îi cerea să dea ceva săracilor. Iuda, după ce a luat bucățica, a ieșit de îndată. Era noapte. După ce a ieșit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul Omului a fost proslăvit, și Dumnezeu a fost proslăvit în El. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în Sine Însuși, și‑L va proslăvi îndată. Copilașilor, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și, precum le‑am spus iudeilor – unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni – tot așa vă spun și vouă acum. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” „Doamne”, I‑a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i‑a răspuns: „Unde Mă duc [Eu], tu nu poți să Mă urmezi acum, dar Mă vei urma după aceea.” „Doamne”, I‑a zis Petru, „de ce nu pot să Te urmez acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine.” Isus i‑a răspuns: „Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun: nu va cânta cocoșul, și te vei lepăda de Mine de trei ori.

Citește Ioan 13