Evrei 5:1-9

Orice mare‑preot, fiind luat dintre oameni, este rânduit în relația cu Dumnezeu, anume să aducă daruri și jertfe pentru păcate. El se poate arăta îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și el este supus slăbiciunii, din pricina căreia trebuie să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. Dar nimeni nu‑și ia singur cinstea aceasta, ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot astfel, nici Hristos nu Și‑a luat singur slava de a fi Mare‑Preot, ci o are de la Cel ce I‑a zis: Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut. După cum și în alt loc zice: Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec. El, care în timpul vieții Sale pământești a făcut rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să‑L izbăvească de moarte (fiind ascultat datorită evlaviei Sale), a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit, deși era Fiu. Și, după ce a fost făcut desăvârșit, S‑a făcut pentru toți cei ce ascultă de El sursa unei mântuiri veșnice