Căci știm cine este Cel ce a zis: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti! Și iarăși: Domnul va judeca pe poporul Său. Cumplit lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! Aduceți‑vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă, însoțită de suferințe: uneori ați fost ținta publică a ocărilor și necazurilor, iar alteori le‑ați fost alături celor care au avut parte de ele. Ați suferit alături de cei întemnițați și ați acceptat cu bucurie să vă fie luate averile, știind că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuie. Nu renunțați la îndrăzneala voastră, care va avea o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de statornicie pentru ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să dobândiți ce v‑a fost făgăduit. Încă puțin, foarte puțin; Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Dar cel drept prin credință va trăi. Însă, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu‑Și găsește plăcerea în el. Noi însă nu suntem dintre aceia care dau înapoi, ca să piară, ci dintre aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.
Citește Evrei 10
Partajează
Compară toate versiunile: Evrei 10:30-39
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri