Pavel a mai rămas în Corint multă vreme. Apoi, și‑a luat rămas‑bun de la frați și s‑a îmbarcat spre Siria, împreună cu Priscila și Aquila, după ce în Chencreea își tunsese capul, căci făcuse o juruință. Au ajuns în Efes, iar Pavel i‑a lăsat pe Aquila și Priscila și a intrat în sinagogă, unde a stat de vorbă cu iudeii. Aceștia l‑au rugat să rămână [la ei] mai multă vreme, dar el n‑a vrut, ci și‑a luat rămas‑bun de la ei și a zis: „[Trebuie neapărat ca sărbătoarea ce vine s‑o petrec în Ierusalim.] Mă voi întoarce la voi dacă va vrea Dumnezeu.” Și a plecat din Efes. A debarcat la Cezareea, s‑a suit la Ierusalim și a salutat biserica, apoi s‑a coborât la Antiohia. Pavel a stat o vreme în Antiohia, apoi a plecat și a străbătut ținuturile Galatiei și Frigiei, întărindu‑i pe toți ucenicii. La Efes a venit un iudeu numit Apolo, originar din Alexandria – bărbat iscusit în vorbire, tare în Scripturi și învățat în ce privește calea Domnului. Fiind înflăcărat în duh, vorbea și‑i învăța amănunțit pe oameni despre Isus, deși cunoștea doar botezul lui Ioan. El a început să vorbească plin de îndrăzneală în sinagogă. După ce l‑au auzit, Priscila și Aquila l‑au luat deoparte și i‑au explicat mai amănunțit calea lui Dumnezeu. Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, frații l‑au încurajat și le‑au scris ucenicilor să‑l primească bine. Când a ajuns acolo, le‑a fost de mare ajutor celor ce crezuseră prin har, fiindcă îi înfrunta cu putere pe iudei, înaintea tuturor, și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.
Citește Fapte 18
Partajează
Compară toate versiunile: Fapte 18:18-28
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri