Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți. Și fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul celorlalți. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, un cuvânt de înțelepciune; altuia, un cuvânt de cunoștință, potrivit aceluiași Duh; altuia, credința, prin același Duh; altuia, daruri de vindecare, prin același Duh; altuia, săvârșirea minunilor; altuia, profeția; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea.
Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, tot așa este și Hristos. Într‑adevăr, noi toți am fost botezați într‑un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi, și toți am fost adăpați dintr‑un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Nu sunt mână, deci nu sunt din trup”, nu este oare parte din trup? Dacă urechea ar zice: „Nu sunt ochi, deci nu sunt din trup”, nu este oare parte din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dimpotrivă, Dumnezeu a pus în trup mădularele – pe fiecare dintre ele – așa cum a vrut El. Dacă ar fi toate un singur mădular, unde ar fi trupul? În fapt, există multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu‑i poate zice mâinii: „N‑am nevoie de tine”; nici capul nu le poate zice picioarelor: „N‑am nevoie de voi.” Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuință. Și părțile trupului care par mai puțin onorabile le îmbrăcăm cu mai multă cinste. Așa că părțile rușinoase ale trupului le acoperim după buna‑cuviință, pe când celelalte n‑au nevoie să fie acoperite. Dar Dumnezeu a întocmit trupul ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, și astfel să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească în același fel unele de altele. Și dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el. Voi sunteți trupul lui Hristos, și fiecare în parte, mădularele Lui.