YouVersion
Pictograma căutare

Zaharia 7:8-14

Zaharia 7:8-14 VDC

Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel: „Așa a vorbit Domnul oștirilor: ‘Faceți cu adevărat dreptate și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul! Nu asupriți pe văduvă și pe orfan, nici pe străin și pe sărac și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său!’ Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele și și-au astupat urechile ca să n-audă. Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oștirilor S-a aprins de o mare mânie. Când chema El, ei n-au vrut s-asculte. De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult când au chemat ei”, zice Domnul oștirilor. „Ci i-am împrăștiat printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau; țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai venea și nu mai pleca din ea și, dintr-o țară plăcută cum era, au făcut o pustie!”