Cântarea Cântărilor 4:1-16

Ce frumoasă ești, iubito, ce frumoasă ești! Ochii tăi sunt ochi de porumbiță, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre, poposită pe coama muntelui Galaad. Dinții tăi sunt ca o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, și niciuna din ele nu este stearpă. Buzele tale sunt ca un fir de cârmâz și gura ta este drăguță; obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta. Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji. Amândouă țâțele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare care pasc între crini. Până se răcorește ziua și până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, și la tine, deal de tămâie. Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur. Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Privește din vârful muntelui Amana, din vârful munților Senir și Hermon, din vizuinile leilor, din munții pardoșilor! Mi-ai răpit inima, soro mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănțișoarele de la gâtul tău! Ce lipici în dezmierdările tale, soro mireaso! Dezmierdările tale prețuiesc mai mult decât vinul și miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele! Miere picură din buzele tale, mireaso, miere și lapte se află sub limba ta și mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. Ești o grădină închisă, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită. Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri și nard; nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă și aloe, cu cele mai alese miresme. O fântână din grădini, un izvor de ape vii ce curge din Liban. Scoală-te, crivățule! Vino, vântule de miazăzi! Suflați peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui și să mănânce din roadele ei alese!