YouVersion
Pictograma căutare

Psalmul 37:1-20

Psalmul 37:1-20 VDC

Nu te mânia pe cei răi și nu te uita cu jind la cei ce fac răul; căci sunt cosiți iute, ca iarba, și se veștejesc ca verdeața! Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie! Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima. Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra! El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina și dreptul tău ca soarele la amiază. Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El! Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul care își vede împlinirea planurilor lui rele! Lasă mânia, părăsește iuțimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău! Fiindcă cei răi vor fi nimiciți, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni țara. Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era și nu va mai fi. Cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit și scrâșnește din dinți împotriva lui. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine și lui ziua. Cei răi trag sabia și își încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit și sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită. Dar sabia lor intră în însăși inima lor și li se sfărâmă arcurile. Mai mult face puținul celui neprihănit decât belșugul multor răi. Căci brațele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniți. Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți și moștenirea lor ține pe vecie. Ei nu rămân de rușine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete. Dar cei răi pier și vrăjmașii Domnului sunt ca cele mai frumoase pășuni: pier, pier ca fumul.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Psalmul 37:1-20