Adu-Ți aminte de făgăduința dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea! Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață. Niște îngâmfați mi-aruncă batjocuri, totuși eu nu mă abat de la Legea Ta. Mă gândesc la judecățile Tale de odinioară, Doamne, și mă mângâi. M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta. Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele în casa pribegiei mele. Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, și păzesc Legea Ta. Așa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale. Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale. Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduința Ta! Mă gândesc la căile mele și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale. Mă grăbesc și nu preget să păzesc poruncile Tale. Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta. Mă scol la miezul nopții să Te laud pentru judecățile Tale cele drepte. Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine și cu cei ce păzesc poruncile Tale. Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta; învață-mă orânduirile Tale!
Citește Psalmul 119
Ascultă Psalmul 119
Partajează
Compară toate versiunile: Psalmul 119:49-64
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri