YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 5:36-41

Marcu 5:36-41 VDC

Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” Și n-a îngăduit nimănui să-L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo, Isus a văzut o zarvă și pe unii care plângeau și se tânguiau mult. A intrat înăuntru și le-a zis: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.” Ei își băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toți, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce-L însoțiseră și a intrat acolo unde zăcea copila. A apucat-o de mână și i-a zis: „Talita cumi”, care, tălmăcit, înseamnă: „Fetițo, scoală-te, îți zic!”