Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. Și Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te și stai la mijloc!” Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă. Fariseii au ieșit afară și s-au sfătuit îndată cu irodienii cum să-L piardă.
Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulțime de oameni din Galileea; și o mare mulțime de oameni din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El. Isus a poruncit ucenicilor să-I țină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod. Căci El vindeca pe mulți și, de aceea, toți cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El. Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu.” Dar El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.
În urmă, Isus S-a suit pe munte, a chemat la El pe cine a vrut și ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască. Le-a dat și putere să vindece bolile și să scoată dracii. Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: „Fiii tunetului”; Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Canaanitul și Iuda Iscarioteanul, care L-a și vândut.