YouVersion Logo
Search Icon

Matei 8:1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17

Matei 8:1 VDC

Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.

Matei 8:2 VDC

Și un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.”

Matei 8:3 VDC

Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățită lepra lui.

Matei 8:4 VDC

Apoi, Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni, ci du-te de te arată preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”

Matei 8:5 VDC

Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga

Matei 8:6 VDC

și-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuiește cumplit.”

Matei 8:7 VDC

Isus i-a zis: „Am să vin și să-l tămăduiesc.”

Matei 8:9 VDC

Căci și eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași și zic unuia: ‘Du-te!’ și se duce; altuia: ‘Vino!’ și vine; și robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ și-l face.”

Matei 8:10 VDC

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.

Matei 8:11 VDC

Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor.

Matei 8:12 VDC

Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”

Matei 8:13 VDC

Apoi a zis sutașului: „Du-te și facă-ți-se după credința ta.” Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Matei 8:14 VDC

Isus S-a dus apoi în casa lui Petru și a văzut pe soacra acestuia zăcând în pat, prinsă de friguri.

Matei 8:15 VDC

S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile; apoi ea s-a sculat și a început să-I slujească.

Matei 8:16 VDC

Seara, au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate și a tămăduit pe toți bolnavii

Matei 8:17 VDC

ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre.”