YouVersion
Pictograma căutare

Matei 27:27-44

Matei 27:27-44 VDC

Ostașii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată ceata ostașilor. L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, și I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, își băteau joc de El, și ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Și scuipau asupra Lui și luau trestia și-L băteau în cap. După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească. Pe când ieșeau din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, și l-au silit să ducă crucea lui Isus. Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă „Locul căpățânii”, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea. După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei, trăgând la sorți, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei și pentru cămașa Mea au tras la sorți.” Apoi au șezut jos și-L păzeau. Și I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor.” Împreună cu El, au fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta și celălalt la stânga Lui. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: „Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” Preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii și bătrânii, își băteau și ei joc de El și ziceau: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubește. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’” Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El Îi aruncau aceleași cuvinte de batjocură.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Matei 27:27-44

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate