Ei au plecat și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele. Când a sosit ceasul, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paștele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun că, de acum încolo, nu le voi mai mânca până la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu.” Și a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi, pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viței, până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.” Apoi a luat pâine și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul și li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta. Negreșit, Fiul omului Se duce după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!” Și au început să se întrebe unii pe alții cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta. Între apostoli s-a iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare. Isus le-a zis: „Împărații neamurilor domnesc peste ele și, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă. Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.
Citește Luca 22
Ascultă Luca 22
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 22:13-28
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri