Iov 33
33
1Acum dar, Iov, ascultă cuvântările mele,
ia aminte la toate cuvintele mele!
2Iată, deschid gura
și mi se mișcă limba în cerul gurii.
3Cu curăție de inimă voi vorbi,
buzele mele vor spune adevărul curat:
4Duhul#Gen. 2:7. lui Dumnezeu m-a făcut
și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață.
5Dacă poți, răspunde-mi,
apără-ți pricina, fii gata!
6Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul#Cap. 9:34,35; 13:20,21; 31:35. tău
și eu, ca și tine, am fost făcut din noroi.
7Astfel, frica de mine#Cap. 9:34; 13:21. nu te va tulbura
și greutatea mea nu te va copleși.
8Dar tu ai spus în auzul meu
și am auzit sunetul cuvintelor tale:
9‘Sunt curat#Cap. 9:17; 10:7; 11:4; 16:17; 23:10,11; 27:5; 29:14; 31:1., sunt fără păcat,
sunt fără prihană, nu este fărădelege în mine.
10Și Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea,
mă socotește#Cap. 13:24; 16:9; 19:11. vrăjmaș al Lui;
11îmi pune#Cap. 13:27; 14:16; 31:4. picioarele în butuci,
îmi pândește toate mișcările.’
12Îți voi răspunde că aici n-ai dreptate,
căci Dumnezeu este mai mare decât omul.
13Vrei dar să te cerți#Is. 45:9. cu El
pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?
14Dumnezeu vorbește însă când într-un fel#Cap. 40:5. Ps. 62:11., când într-altul,
dar omul nu ia seama.
15El vorbește prin vise#Num. 12:6. Cap. 4:13., prin vedenii de noapte,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
16Atunci, El le dă înștiințări#Cap. 36:10,15.
și le întipărește învățăturile Lui,
17ca să abată pe om de la rău
și să-l ferească de mândrie,
18ca să-i păzească sufletul de groapă
și viața de loviturile sabiei.
19Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui,
când o luptă necurmată îi frământă oasele.
20Atunci îi este greață#Ps. 107:18. de pâine,
chiar și de bucatele cele mai alese.
21Carnea i se prăpădește și piere,
oasele care nu i se vedeau rămân goale;
22sufletul i se apropie de groapă
și viața, de vestitorii morții.
23Dar, dacă se găsește un înger mijlocitor pentru el,
unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
24Dumnezeu Se îndură de el și zice îngerului:
‘Izbăvește-l, ca să nu se coboare în groapă;
am găsit un preț de răscumpărare pentru el!’
25Și atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie,
se întoarce la zilele tinereții lui.
26Se roagă lui Dumnezeu, și Dumnezeu îi este binevoitor,
îl lasă să-I vadă Fața cu bucurie
și-i dă înapoi nevinovăția.
27Atunci, el cântă înaintea oamenilor și#2 Sam. 12:13. Prov. 28:13. Luca 15:21. 1 Ioan 1:9. zice:
‘Am păcătuit, am călcat dreptatea
și n-am fost#Rom. 6:21. pedepsit după faptele mele;
28Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul#Is. 38:17. ca să nu intre în groapă
și viața mea vede lumina!’
29Iată, acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori omului,
30ca să-l ridice#Vers. 28. Ps. 56:13. din groapă,
ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
31Ia aminte, Iov, și ascultă-mă!
Taci, și voi vorbi!
32Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi!
Vorbește, căci aș vrea să-ți dau dreptate.
33Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă#Ps. 34:11.!
Taci, și te voi învăța înțelepciunea.”
Selectat acum:
Iov 33: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014