Când trecea, Isus a văzut un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.” După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta și i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: „Trimis”). El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând bine. Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor ziceau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?” Unii ziceau: „El este.” Alții ziceau: „Nu, dar seamănă cu el.” Și el însuși zicea: „Eu sunt.” Deci i-au zis: „Cum ți s-au deschis ochii?” El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: ‘Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te.’ M-am dus, m-am spălat și mi-am căpătat vederea.”
Citește Ioan 9
Ascultă Ioan 9
Partajează
Compară toate versiunile: Ioan 9:1-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri