YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 19:16-42

Ioan 19:16-42 VDC

Atunci, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus și L-au dus să-L răstignească. Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii”, care în evreiește se cheamă „Golgota”. Acolo a fost răstignit și, împreună cu El, au fost răstigniți alți doi, unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii și era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”. Mulți din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în evreiește, latinește și grecește. Preoții cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie: ‘Împăratul iudeilor.’ Ci scrie că El a zis: ‘Eu sunt Împăratul iudeilor.’” „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat. Ostașii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au făcut patru părți, câte o parte pentru fiecare ostaș. I-au luat și cămașa, care n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură țesătură de sus până jos. Și au zis între ei: „Să n-o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie.” Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorți.” Iată ce au făcut ostașii. Lângă crucea lui Isus, stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa, și Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mamă-Sa și, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. După aceea, Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Acolo era un vas plin cu oțet. Ostașii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet și I l-au dus la gură. Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi și-a plecat capul și Și-a dat duhul. De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului – căci era ziua Pregătirii, și ziua aceea de Sabat era o zi mare –, iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniți și să fie luați de pe cruce. Ostașii au venit deci și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El. Când au venit la Isus și au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă. Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut; mărturia lui este adevărată și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: „Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărâmat.” Și în altă parte, Scriptura mai zice: „Vor vedea pe cine au străpuns.” După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci și a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea, a venit și el și a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe. Au luat deci trupul lui Isus și l-au înfășurat în fâșii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; și în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Din pricină că era ziua Pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Ioan 19:16-42

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate