Ieremia 33
33
1Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis#Cap. 32:2,3. în curtea temniței: 2„Așa vorbește Domnul, care#Is. 37:26. face aceste lucruri, Domnul, care le urzește și le înfăptuiește, El, al cărui Nume este Domnul#Exod 15:3. Amos 5:8; 9:6.: 3‘Cheamă-Mă#Ps. 91:15. Cap. 29:12., și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.’ 4Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetății acesteia și despre casele împăraților lui Iuda, care vor fi surpate ca să facă loc pentru șanțurile de întărire#Cap. 32:24. și pentru săbii, 5când vor înainta să lupte#Cap. 32:5. împotriva haldeenilor și când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi în mânia Mea și în urgia Mea și din pricina răutății cărora Îmi voi ascunde Fața de această cetate: 6‘Iată, îi voi da vindecare#Cap. 30:17. și sănătate, îi voi vindeca și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie. 7Voi aduce#Cap. 30:3; 32:44. Vers. 11. înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și pe prinșii de război ai lui Israel și-i voi așeza iarăși ca odinioară#Is. 1:26. Cap. 24:6; 30:20; 31:4,28; 42:10.. 8Îi voi curăți#Ezec. 36:25. Zah. 13:1. Evr. 9:13,14. de toate nelegiuirile pe care le-au săvârșit împotriva Mea, le voi ierta#Cap. 31:34. Mica 7:18. toate nelegiuirile prin care M-au supărat și prin care s-au răzvrătit împotriva Mea. 9Cetatea aceasta#Is. 62:7. Cap. 13:11. va fi pentru Mine o pricină de laudă și de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate#Is. 60:5. și uimite de toată fericirea și de toată propășirea pe care le-o voi da.’ 10Așa vorbește Domnul: ‘Se vor mai auzi iarăși în locul acesta, despre#Cap. 32:43. care ziceți că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăși în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace, 11strigătele#Cap. 7:34; 16:9; 25:10. Apoc. 18:23. de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, glasul celor ce zic: «Lăudați#1 Cron. 16:8,34. 2 Cron. 5:13; 7:3. Ezra 3:11. Ps. 136:1. Is. 12:4. pe Domnul oștirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!», glasul celor ce aduc jertfe#Lev. 7:12. Ps. 107:22; 116:17. de mulțumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi#Vers. 7. pe prinșii de război ai țării și îi voi așeza iarăși ca odinioară’, zice Domnul. 12Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘În locul#Is. 65:10. Cap. 31:24; 50:19. acesta pustiu, fără oameni și fără dobitoace, și în toate cetățile lui, vor mai fi iarăși locuințe de păstori, care-și vor odihni turmele. În cetățile de la munte#Cap. 17:26; 32:44., 13în cetățile din câmpie, în cetățile de la miazăzi, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, și în cetățile lui Iuda, vor mai trece iarăși#Lev. 27:32. oile pe sub mâna celui ce le numără’, zice Domnul. 14‘Iată#Cap. 23:5; 31:27,31., vin zile’, zice Domnul, ‘când voi împlini#Cap. 29:10. cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda. 15În zilele acelea și în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă#Is. 4:2; 11:1. Cap. 23:5. neprihănită, care va înfăptui dreptatea și judecata în țară. 16În zilele#Cap. 23:6. acelea, Iuda va fi mântuit și Ierusalimul va locui în liniște. Și iată cum Îl vor numi: «Domnul, Neprihănirea#33:16 Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu. noastră».’ 17Căci așa vorbește Domnul: ‘David nu va#2 Sam. 7:16. 1 Împ. 2:4. Ps. 89:29,36. Luca 1:32,33. fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel. 18Nici preoții și leviții nu vor fi lipsiți niciodată înaintea Mea de urmași care să aducă arderi-de-tot#Rom. 12:1; 15:16. 1 Pet. 2:5,9. Apoc. 1:6., să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare și să aducă jertfe în toate zilele.’” 19Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: 20„Așa vorbește Domnul: ‘Dacă puteți#Ps. 89:37. Is. 54:9. Cap. 31:36. Vers. 25. să rupeți legământul Meu cu ziua și legământul Meu cu noaptea, așa încât ziua și noaptea să nu mai fie la vremea lor, 21atunci se va putea rupe și legământul#Ps. 89:34. Meu cu robul Meu David, așa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, și legământul Meu cu leviții, preoții, care Îmi fac slujba. 22Ca#Gen. 13:16; 15:5; 22:17. Cap. 31:37. oștirea cerurilor, care nu se poate număra, și ca nisipul mării, care nu se poate măsura, așa voi înmulți sămânța robului Meu David și pe leviții care-Mi slujesc.’” 23Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: 24„N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceștia: ‘A lepădat Domnul cele#Vers. 21,22. două familii pe care le alesese’? Atât de mult disprețuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor. 25Așa vorbește Domnul: ‘Dacă n-am făcut legământul#Vers. 20. Gen. 8:22. Meu cu ziua și cu noaptea, dacă n-am așezat#Ps. 74:16,17. Ps. 104:19. Cap. 31:35,36. legile cerurilor și ale pământului, 26atunci#Cap. 31:37. voi lepăda și sămânța lui Iacov și a robului Meu David și nu voi mai lua din sămânța lui pe cei ce vor stăpâni peste urmașii lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, căci voi aduce înapoi#Vers. 7,11. Ezra 2:1. pe prinșii lor de război și voi avea milă de ei!’”
Selectat acum:
Ieremia 33: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014