YouVersion
Pictograma căutare

Osea 12:1-14

Osea 12:1-14 VDC

Lui Efraim îi place vântul și aleargă după vântul de răsărit; zilnic mărește minciuna și înșelătoria; face legământ cu Asiria și duce untdelemn în Egipt. Domnul este în ceartă și cu Iuda și va pedepsi pe Iacov după purtarea lui; îi va răsplăti după faptele lui. Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe frate-său de călcâi și, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel și acolo ne-a vorbit Dumnezeu. Domnul este Dumnezeul oștirilor; Numele Lui este Domnul. Tu dar întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea și iubirea și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău. Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înșele. Și Efraim zice: ‘Cu adevărat, m-am îmbogățit, am făcut avere și, în toată munca mea, nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.’ Și totuși Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, din țara Egiptului și până acum; Eu te voi face să locuiești iarăși în corturi ca în zilele de sărbătoare! Eu am vorbit prorocilor, am dat o mulțime de vedenii și am spus pilde prin proroci.” Dacă Galaadul s-a dedat la slujba idolilor, galaadiții vor fi nimiciți negreșit. Ei jertfesc boi în Ghilgal, de aceea altarele lor vor ajunge niște mormane de pietre pe brazdele câmpiilor. Iacov a fugit odinioară în câmpia Aram, Israel a slujit pentru o femeie și pentru o femeie a păzit turmele. Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt și printr-un proroc a fost păzit Israel. Efraim a mâniat rău pe Domnul, dar Domnul său va arunca asupra lui sângele pe care l-a vărsat și-i va răsplăti ocara pe care I-a făcut-o.