Dacă dar desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților – căci sub preoția aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din Iuda, seminție despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție. Lucrul acesta se face și mai luminos când vedem ridicându-se după asemănarea lui Melhisedec un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.” Astfel, pe de o parte, se desființează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinței și zădărniciei ei – căci Legea n-a făcut nimic desăvârșit – și, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
Citește Evrei 7
Ascultă Evrei 7
Partajează
Compară toate versiunile: Evrei 7:11-19
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri