YouVersion
Pictograma căutare

Evrei 7:1-12

Evrei 7:1-12 VDC

În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraților, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi și „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”, fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac. Vedeți bine dar cât de mare a fost el dacă până și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoți după Lege au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la frații lor, cu toate că și ei se coboară din Avraam. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam și a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. Și apoi, aici, cei ce iau zeciuială sunt niște oameni muritori, pe când, acolo, o ia cineva despre care se mărturisește că este viu. Mai mult, însuși Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem așa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoșului său când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam. Dacă dar desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților – căci sub preoția aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Evrei 7:1-12

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate