YouVersion
Pictograma căutare

1 Samuel 6:5-13

1 Samuel 6:5-13 VDC

Faceți niște chipuri după umflăturile voastre și niște chipuri după șoarecii voștri care pustiesc țara și dați slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Și apese mâna peste voi, peste dumnezeii voștri și peste țara voastră. Pentru ce să vă împietriți inima, cum și-au împietrit inima egiptenii și Faraon? Nu i-a pedepsit El și n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece? Acum, faceți un car nou de tot și luați două vaci tinere, care dau țâță și care n-au tras la jug; înjugați vacile la car și mânați înapoi acasă vițeii lor care se țin după ele. Să luați chivotul Domnului și să-l puneți în car; să puneți alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe care le dați Domnului ca dar pentru vină, apoi să-l trimiteți, și va pleca. Să-l urmăriți cu privirea și, dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Șemeș, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom ști că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.” Oamenii au făcut așa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car și le-au închis vițeii acasă. Au pus în car chivotul Domnului și lada cu șoarecii de aur și chipurile umflăturilor lor. Vacile au apucat drept pe drumul spre Bet-Șemeș; au ținut mereu același drum, mugind, și nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la hotarul Bet-Șemeșului. Locuitorii din Bet-Șemeș secerau grânele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul și s-au bucurat când l-au văzut.