YouVersion
Pictograma căutare

1 Samuel 21

21
Fuga lui David la Nob
1David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec#Cap. 14:3., care a alergat speriat#Cap. 16:4. înaintea lui și i-a zis: „Pentru ce ești singur și nu este nimeni cu tine?” 2David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă și mi-a zis: ‘Nimeni să nu știe nimic de pricina pentru care te trimit și de porunca pe care ți-am dat-o.’ Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei. 3Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.” 4Preotul a răspuns lui David: „N-am pâine obișnuită la îndemână, ci numai pâine sfințită#Exod 25:30. Lev. 24:5. Mat. 12:4.; doar dacă oamenii tăi s-au#Exod 19:15. Zah. 7:3. ferit de împreunarea cu femei!” 5David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat și toți oamenii#1 Tes. 4:4. mei sunt curați; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfințită negreșit azi de acela#Lev. 8:26. care o va face.” 6Atunci, preotul i-a dat#Mat. 12:3,4. Marcu 2:25,26. Luca 6:3,4. pâinea sfințită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea#Lev. 24:8,9. Domnului ca să fie înlocuită cu pâine caldă în clipa când luaseră pe cealaltă. 7Chiar în ziua aceea se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un edomit, numit Doeg#Cap. 22:9. Ps. 52, titlu., căpetenia păstorilor lui Saul. 8David a zis lui Ahimelec: „N-ai la îndemână o suliță sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică.” 9Preotul a răspuns: „Iată sabia lui Goliat, Filisteanul, pe care l-ai omorât în Valea#Cap. 17:2,50. Terebinților; este învelită#Cap. 31:10. într-un covor, în dosul efodului. Dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.” Și David a zis: „Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.”
David fuge la Gat, la împăratul Achiș
10David s-a sculat și a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiș, împăratul Gatului. 11Slujitorii#Ps. 56, titlu. lui Achiș i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul țării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: ‘Saul#Cap. 18:7; 29:5. și-a bătut miile lui,
Iar David, zecile lui de mii’?” 12David a pus la#Luca 2:19. inimă aceste cuvinte și a avut o mare frică de Achiș, împăratul Gatului. 13A făcut pe nebunul#Ps. 34, titlu. înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe ușile porților și lăsa să-i curgă balele pe barbă. 14Achiș a zis slujitorilor săi: „Vedeți bine că omul acesta și-a pierdut mințile. Pentru ce mi-l aduceți? 15Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceți pe acesta și mă faceți martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?”

Selectat acum:

1 Samuel 21: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te