După ce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul cortului pe care-l întinsese David pentru el și au adus înaintea lui Dumnezeu arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Când a isprăvit David de adus arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului. Apoi a împărțit tuturor celor din Israel, bărbați și femei, fiecăruia, câte o pâine, o bucată de carne și o turtă de stafide. A dat leviților sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude și să slăvească pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Aceștia erau: Asaf, căpetenia, Zaharia, al doilea după el, Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel. Ei aveau instrumente de muzică, alăute și harpe și Asaf suna din țimbale. Preoții Benaia și Iahaziel sunau mereu din trâmbițe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu. În ziua aceea, David a însărcinat pentru întâiași dată pe Asaf și frații săi să vestească laudele Domnului.
Citește 1 Cronici 16
Ascultă 1 Cronici 16
Partajează
Compară toate versiunile: 1 Cronici 16:1-7
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri