Pe când mâncau, Iisus a luat pâine şi, binecuvântând, a frânt şi le-a dat, zicând: „Luaţi, acesta este trupul Meu.” A luat şi paharul şi, mulţumind, le-a dat şi toţi au băut din el. Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, al Legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi. Adevărat vă spun: De acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea, când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.” Apoi, după ce au cântat cântări de laudă, au mers afară, pe Muntele Măslinilor.
Iisus le-a zis: „Toţi vă veţi poticni, căci stă scris:
Voi bate păstorul
şi oile se vor risipi.
Dar după învierea mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.” Atunci Petru I-a zis: „Chiar dacă toţi se vor poticni, eu nu.” Dar Iisus i-a zis: „Adevărat îţi spun, că astăzi, în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoşul de două ori, tu te vei fi lepădat de Mine de trei ori.” El însă spunea şi mai tare: „Chiar dacă ar fi să mă ucidă împreună cu Tine, eu nu mă voi lepăda de Tine.” Şi la fel ziceau toţi ceilalţi.
Apoi au venit într-un loc al cărui nume era Ghetsimani. Acolo le-a zis ucenicilor Săi: „Aşezaţi-vă aici până ce Mă voi ruga.” Şi l-a luat pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan împreună cu El şi a început să se tulbure şi să se mâhnească. Apoi le-a zis: „Sufletul Meu este întristat tare, până la moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi.” Şi s-a dus puţin mai departe. Acolo a căzut la pământ şi se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acesta. El zicea: „Părinte, Avva, toate îţi sunt cu putinţă. Îndepărtează paharul acesta de la Mine. Dar să nu fie ceea ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu!” Când a venit înapoi şi i-a găsit dormind, i-a zis lui Petru: „Simon, dormi? N-ai avut tărie să veghezi un singur ceas? Vegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită! Duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.” Apoi a mers şi s-a rugat din nou, zicând aceleaşi cuvinte. Şi din nou s-a întors şi i-a găsit dormind, fiindcă ochii lor erau îngreunaţi şi nici nu ştiau ce să-i răspundă. A treia oară a venit şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! E gata! Ceasul a sosit. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce m-a vândut s-a apropiat.”
Pe când El încă vorbea, îndată a apărut Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el o mulţime de oameni cu săbii şi ciomege, de la marii preoţi, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse un semn de recunoaştere, zicându-le: „Cel pe care Îl voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază.” Deci când a venit, imediat s-a apropiat de El şi I-a zis: „Rabbi!” apoi L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. Atunci unul din cei ce se aflau acolo, scoţând sabia, a lovit pe sluga marelui preot şi i-a tăiat urechea. Iisus le-a spus: „Ca la un tâlhar aţi venit, cu săbii şi cu bâte, ca să Mă prindeţi? În fiecare zi am fost la voi în Templu, învăţând, şi nu M-aţi prins. Dar asta se întâmplă ca să se împlinească Scripturile.” Atunci toţi L-au părăsit şi au fugit.
Un tânăr îl urma înfăşurat numai într-o pânză pe trupul gol. Şi pe acela au pus mâna. Dar el, lăsând pânza, a fugit dezbrăcat.