După ce s-a născut Iisus în Betleem, în Iudeea, în zilele regelui Irod, iată că nişte magi din Răsărit au venit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este regele iudeilor, cel născut de curând? I-am văzut steaua la Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit regele Irod aceste lucruri, s-a tulburat foarte tare şi tot Ierusalimul împreună cu el. Atunci i-a adunat pe toţi marii preoţi şi cărturarii poporului şi căuta să afle de la ei unde se va naşte Hristos. Ei i-au răspuns: „În Iudeea, în Betleem, căci aşa a scris profetul: Şi tu Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti cu nimic mai prejos între cetăţile lui Iuda căci din tine va ieşi Conducătorul care va păstori poporul Meu Israel. ” Atunci, Irod i-a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei timpul când s-a arătat steaua. Apoi i-a trimis la Betleem zicându-le: „Mergeţi şi cercetaţi cu atenţie despre prunc şi, dacă Îl veţi găsi, daţi-mi de ştire ca să vin şi eu să mă închin Lui.” Iar ei, după ce l-au ascultat pe rege au plecat şi, iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor până a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era pruncul. Când au văzut steaua s-au bucurat nespus de mult. Au intrat în casă, L-au văzut pe prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi plecându-se până la pământ I s-au închinat. Şi-au deschis sipetele şi I-au dat în dar: aur, tămâie şi smirnă.
Citește Matei 2
Ascultă Matei 2
Partajează
Compară toate versiunile: Matei 2:1-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri