Apoi le-a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veţi dori să vedeţi măcar una dintre zilele Fiului Omului, dar nu veţi vedea. Şi vă vor spune: Iată-L acolo! sau: Iată-L aici! Să plecaţi de acolo şi să nu-i urmaţi! La fel cum fulgerul, când străfulgeră, luminează cerul de la un capăt la celălalt, tot aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de acest neam. Aşa cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua în care Noe s-a urcat în arcă şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi. Şi la fel şi în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, semănau, construiau, iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma, a plouat din cer cu foc şi sulf şi i-a nimicit pe toţi. La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperiş, iar lucrurile sale în casă, să nu coboare să le ia şi cel care va fi la câmp să nu se întoarcă. Amintiţi-vă de soţia lui Lot! Oricine va încerca să-şi salveze viaţa o va pierde, iar cine o va pierde şi-o va păstra. Vă spun: în noaptea aceea vor fi doi într-un pat, unul va fi luat, celălalt va fi lăsat; vor fi două femei care vor măcina în acelaşi loc: una va fi luată, cealaltă va fi lăsată.”
Citește Luca 17
Ascultă Luca 17
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 17:22-35
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri