Şi le-a mai spus ucenicilor: „Un om bogat avea un slujbaş, care a fost pârât că îi risipea averea. L-a chemat şi i-a spus: Ce aud despre tine? Dă socoteală de administrarea ta pentru că nu mai poţi fi slujbaş. Atunci slujbaşul şi-a spus: Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia slujba? Să sap, nu pot. Să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face pentru ca, atunci când voi fi dat afară din slujbă, oamenii să mă primească în casele lor. Şi i-a chemat, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său. I-a spus primului: Cât îi datorezi stăpânului meu? Acesta i-a zis: O sută de măsuri de untdelemn. El i-a răspuns: Ia-ţi înscrisul, aşează-te repede şi scrie cincizeci. Altuia i-a spus: Tu cât datorezi? Acela i-a răspuns: O sută de măsuri de grâu. El i-a zis: Ia-ţi înscrisul şi trece optzeci. Stăpânul l-a lăudat pe slujbaşul nedrept pentru că a lucrat cu înţelepciune; fiindcă fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi între ai lor decât fiii luminii. Iar eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din câştigul nedrept pentru ca, atunci când veţi duce lipsă, ei să vă primească în corturile veşnice. Cel care este credincios în puţin este credincios şi în mult, iar cel care în puţin este nedrept şi în mult este nedrept. Deci, dacă în câştigul nedrept nu aţi fost credincioşi, cine vă va încredinţa adevărata bogăţie? Şi, dacă nu aţi fost credincioşi cu avuţia altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici un servitor nu poate sluji la doi stăpâni. Fiindcă sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu-i puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi avuţiilor.” Au auzit acestea şi fariseii, care erau iubitori de arginţi, şi Îl luau în râs. Dar El le-a zis: „Voi vă arătaţi drepţi în faţa oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile fiindcă ce este de preţ pentru oameni este urâciune în faţa lui Dumnezeu.
Citește Luca 16
Ascultă Luca 16
Împărtășește
Compară toate versiunile: Luca 16:1-15
21 de zile
Atitudinea creștinului este extrem de importantă în orice aspect al vieții, iar acest capitol 8 al cărții DUMNEZEU TE IUBEȘTE este dedicat atitudinilor cetățenilor Împărăției lui Dumnezeu.
28 Days
This reading guide was created by NewSpring staff and volunteers to help you on your financial journey. Read one devotional each day and spend time with God using the Scripture, questions and prayers provided. Need help putting God first in your finances? Download free monthly and/or weekly budget forms, watch sermons, and be encouraged by success stories at www.newspring.cc/financialplanning
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri