YouVersion
Pictograma căutare

Evrei 11:32-40

Evrei 11:32-40 BINT09

Şi ce să mai zic? Timpul nu îmi ajunge să mai istorisesc despre Ghedeon, despre Barac, Samson, Iefta, David şi Samuel şi despre profeţi, care prin credinţă au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au închis gurile leilor, au stins văpaia focului, au scăpat de tăişul săbiei, au devenit din slabi tari, au fost puternici în război şi au alungat oştile străine. Femeile şi-au primit morţii înapoi înviaţi. Alţii au fost chinuiţi şi ucişi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească o înviere mai bună. Iar alţii au suferit batjocuri şi biciuiri, chiar lanţuri şi închisoare: au fost loviţi cu pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi capre, lipsiţi, suferind, dispreţuiţi de ceilalţi – ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin deşert, prin munţi şi prin peşteri, prin crăpăturile pământului. Toţi aceştia, care au primit o bună mărturie prin credinţă, nu au primit însă ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avusese în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi.