În prima carte, Teofile, am scris despre tot ce a început Iisus să facă şi să înveţe până în ziua când, după ce a dat apostolilor aleşi de El porunci prin Duhul Sfânt, a fost înălţat la cer. După pătimirea sa, El li s-a arătat viu cu multe dovezi, timp de patruzeci de zile, lăsându-se văzut de ei şi vorbind cu ei cele despre Împărăţia lui Dumnezeu. Şi pe când erau împreună, le-a poruncit: „Nu vă depărtaţi de Ierusalim, ci aşteptaţi făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine: căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, peste câteva zile, veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt.”
Fiind ei adunaţi l-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta vei reaşeza împărăţia lui Israel?”, iar El le-a răspuns: „Cunoaşterea timpurilor şi a vremurilor nu este a voastră – Tatăl le ţine sub stăpânirea Lui; voi însă veţi primi putere când va veni Duhul Sfânt peste voi şi îmi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la capătul pământului.” Spunând acestea, în timp ce ei priveau, a fost înălţat, iar un nor l-a luat din faţa ochilor lor. Şi pe când stăteau şi priveau cum pleca spre ceruri, iată, li s-au arătat doi bărbaţi în veşminte albe care le-au spus: „Galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut plecând spre cer.”
Atunci s-au întors la Ierusalim, de la muntele numit „al Măslinilor”, care este aproape de Ierusalim cam cât un drum de sâmbătă. Când au ajuns, au urcat în camera de sus unde se adunau ei de obicei, anume Petru, Ioan, Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau într-un cuget în rugăciune, împreună cu Maria, mama lui Iisus, câteva femei şi fraţii Lui.
În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor, care erau cam o sută douăzeci de oameni, şi le-a spus: „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura rostită mai dinainte de Duhul Sfânt prin gura lui David despre Iuda, care s-a făcut călăuza celor ce l-au arestat pe Iisus, deşi el era unul dintre noi şi a luat parte la slujirea noastră. El însă, cu plata nedreptăţii lui, şi-a luat un ogor şi a căzut cu faţa în jos, crăpând prin mijloc, de i s-au împrăştiat toate măruntaiele. Vestea s-a răspândit printre toţi locuitorii Ierusalimului care au numit ogorul acesta, în limba lor, Hacheldama, adică Ogorul sângelui. Căci în cartea Psalmilor stă scris:
Să-i rămână casa pustie
şi să n-aibă cine locui în ea
şi
Slujirea lui să o ia altul.
Trebuie, aşadar, ca unul dintre bărbaţii care au stat cu noi tot timpul în care Iisus a trăit printre noi, începând cu botezul lui Ioan până în ziua în care a fost înălţat, să devină martor al învierii Lui, împreună cu noi.” Au propus doi: pe Iosif numit Barsaba, numit şi Iustus, şi pe Matia. Şi s-au rugat zicând: „Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care din aceştia doi l-ai ales să ia locul în această slujire şi în apostolatul din care a căzut Iuda, care a ajuns unde-i era locul.” Apoi au aruncat sorţii, iar sorţul a căzut pe Matia care a fost adăugat la numărul celor unsprezece apostoli.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
