Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă am dorit ca, apelând la memoria voastră, să vă trezesc gândirea limpede şi să vă amintesc cuvintele spuse mai dinainte de sfinţii profeţi şi porunca Domnului şi Mântuitorului dată prin apostolii voştri. Să ştiţi, mai întâi, că în zilele din urmă vor veni batjocoritori care vor trăi după poftele lor şi care vor zice în derâdere: „Unde e făgăduinţa venirii Lui? Pentru că, de când au adormit strămoşii, toate au rămas aşa cum erau la începutul Creaţiei!” Ei uită însă, cu bună ştiinţă, că prin cuvântul lui Dumnezeu au fost făcute cerurile şi un pământ a fost întemeiat din apă şi prin apă, şi că lumea de atunci a pierit tot prin apă, înghiţită de potop. Iar cerurile şi pământul de acum sunt puse deoparte prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a nimicirii celor netemători de Dumnezeu. Dar nu uitaţi un lucru, preaiubiţilor: înaintea Domnului o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie să-şi ţină făgăduinţa, deşi unii cred că întârzie, ci are îndelungă răbdare spre binele vostru, nedorind ca cineva să piară, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ, când cerurile vor dispărea într-un vuiet puternic, stihiile arzând în foc se vor distruge şi pământul cu toate cele de pe el nu va mai fi. Astfel, dacă toate acestea vor fi distruse ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, cu viaţă sfântă şi cu evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerul se va mistui în foc şi stihiile, arzând, se vor topi! Dar noi, după făgăduinţa lui, aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
