YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 3:1-17

1 Corinteni 3:1-17 BINT09

Dar vouă, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unor oameni trupeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu mâncare, pentru că nu puteaţi mânca; şi nici acum nu puteţi, pentru că încă sunteţi oameni trupeşti. Câtă vreme există între voi invidie şi ceartă, nu arătaţi oare că sunteţi doar trupeşti şi că vă purtaţi la fel ca ceilalţi oameni? Atunci când spune cineva: „Eu sunt al lui Pavel”, iar altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi ca ceilalţi oameni? Dar ce este Apolo? Ce este Pavel? Sunt slujitori prin care aţi crezut. Şi slujim după cum a dat Domnul fiecăruia dintre noi. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel că nici cel care a sădit nu este ceva, nici cel care a udat, ci Dumnezeu, care a făcut să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt una şi fiecare îşi va primi plata după osteneala sa; pentru că noi lucrăm împreună cu Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. Pe cât mi-a dat Dumnezeu har, eu, ca un meşter iscusit, am pus temelie, dar altcineva zideşte. Şi fiecare să ia seama cum zideşte. Pentru că nimeni nu mai poate pune o altă temelie afară de cea aşezată deja, care este Iisus Hristos. Iar dacă cineva zideşte pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, iarbă, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, pentru că ziua o va arăta şi focul o va descoperi; şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea cuiva rămâne, cel ce a zidit va primi răsplată, iar dacă lucrarea va arde, acela va fi păgubit, dar el va scăpa, aşa cum scapă cineva din foc. Nu ştiţi că sunteţi templu al lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă va strica cineva templul lui Dumnezeu, Dumnezeu îl va strica pe acel om, căci templul lui Dumnezeu este sfânt şi voi sunteţi acest templu.