M-am bucurat mult în Domnul pentru că ați arătat că vă gândiți la mine. Voi vă gândeați deja, dar vă lipsea ocazia. Nu vă spun aceasta din cauza lipsurilor, pentru că eu m-am învățat să fiu mulțumit în orice [împrejurare aș fi]. Știu și să duc lipsă, și să am din prisos. În toate și în orice [împrejurare] m-am deprins și să fiu sătul, și să-mi fie foame, și să am din prisos, și să duc lipsă. Toate le pot în cel care mă întărește. Totuși, ați făcut bine că ați luat parte la necazul meu. Știți și voi, filipenilor, că la începutul evangheliei, atunci când am plecat din Macedónia, nicio comunitate nu m-a ajutat cu vreo donație în bani, decât numai voi. Chiar și atunci când eram în Tesaloníc, voi mi-ați trimis o dată, chiar de două ori, cele de trebuință. Nu că aș căuta [darul] vostru, dar caut rodul care face să sporească folosul vostru, căci am de toate și îmi sunt de prisos. Am fost împlinit când am primit prin Epafrodít ceea ce mi-ați trimis ca o bună mireasmă, jertfă primită și plăcută lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră, după bogăția gloriei sale în Cristos Isus. Lui Dumnezeu și Tatălui nostru să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin! Salutați-l pe fiecare sfânt în Cristos Isus! Pe voi vă salută frații care sunt cu mine. Vă salută toți sfinții, dar mai ales cei din casa Cezarului. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru!
Citește Filipeni 4
Partajează
Compară toate versiunile: Filipeni 4:10-23
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri