YouVersion
Pictograma căutare

Filipeni 4:1-23

Filipeni 4:1-23 VBRC2020

Așa încât, frații mei iubiți și doriți, bucuria și coroana mea, rămâneți astfel statornici în Domnul, iubiții mei! O rog pe Evódia și o rog și pe Sintíche să gândească la fel în Domnul. Și te rog și pe tine, cinstite Sízigos, să le ajuți pe ele care au luptat împreună cu mine pentru evanghelie și împreună cu Clement și ceilalți colaboratori ai mei, ale căror nume sunt în cartea vieții. Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă! Bunăvoința voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor! Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați pentru nimic și, în orice împrejurare, cerând cu insistență prin rugăciune, cu mulțumire, să fie făcute cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu! Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile și gândurile voastre în Cristos Isus. În rest, fraților, gândiți-vă la acestea: cele adevărate, cele demne, cele drepte, cele curate, cele plăcute, cele vrednice de laudă, ce e virtute, ce-i de laudă, ceea ce ați învățat și primit, ce ați auzit și văzut la mine, aceea să puneți în practică! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi. M-am bucurat mult în Domnul pentru că ați arătat că vă gândiți la mine. Voi vă gândeați deja, dar vă lipsea ocazia. Nu vă spun aceasta din cauza lipsurilor, pentru că eu m-am învățat să fiu mulțumit în orice [împrejurare aș fi]. Știu și să duc lipsă, și să am din prisos. În toate și în orice [împrejurare] m-am deprins și să fiu sătul, și să-mi fie foame, și să am din prisos, și să duc lipsă. Toate le pot în cel care mă întărește. Totuși, ați făcut bine că ați luat parte la necazul meu. Știți și voi, filipenilor, că la începutul evangheliei, atunci când am plecat din Macedónia, nicio comunitate nu m-a ajutat cu vreo donație în bani, decât numai voi. Chiar și atunci când eram în Tesaloníc, voi mi-ați trimis o dată, chiar de două ori, cele de trebuință. Nu că aș căuta [darul] vostru, dar caut rodul care face să sporească folosul vostru, căci am de toate și îmi sunt de prisos. Am fost împlinit când am primit prin Epafrodít ceea ce mi-ați trimis ca o bună mireasmă, jertfă primită și plăcută lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră, după bogăția gloriei sale în Cristos Isus. Lui Dumnezeu și Tatălui nostru să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin! Salutați-l pe fiecare sfânt în Cristos Isus! Pe voi vă salută frații care sunt cu mine. Vă salută toți sfinții, dar mai ales cei din casa Cezarului. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru!