YouVersion
Pictograma căutare

Filipeni 2:25-30

Filipeni 2:25-30 VBRC2020

Am considerat că este necesar să-l trimit la voi pe Epafrodít, fratele meu, cel care lucrează și luptă împreună cu mine, cel pe care voi l-ați trimis ca să mă slujească la nevoie, căci îi era dor de voi toți și era preocupat, deoarece voi ați aflat că fusese bolnav. Într-adevăr, a fost bolnav, aproape de moarte, însă Dumnezeu s-a îndurat de el, și nu numai de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare. Așadar, l-am trimis mai repede ca să-l vedeți și să vă bucurați din nou, iar eu să fiu mai puțin întristat. Primiți-l, deci, în Domnul, cu toată bucuria și cinstiți-i pe unii ca aceștia, căci pentru lucrarea lui Cristos a fost aproape de moarte, punându-și viața în pericol pentru a completa ceea ce nu puteați face voi pentru mine!