YouVersion
Pictograma căutare

Luca 4:33-44

Luca 4:33-44 VBRC2020

Era în sinagogă un om care avea duh de diavol necurat și striga cu glas puternic: „Ei! Ce ai cu noi, Isuse din Nazarét? Ai venit să ne distrugi? Știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu”. Însă Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci și ieși din el!”. Atunci diavolul l-a trântit în mijloc și a ieșit din el fără ca să-i facă vreun rău. I-a cuprins teama pe toți și spuneau unii către alții: „Ce fel de cuvânt este acesta? El le poruncește duhurilor necurate cu autoritate și putere și ele ies!”. Și vestea despre el s-a răspândit în toată împrejurimea. Ieșind din sinagogă, [Isus] a intrat în casa lui Símon. Soacra lui Símon era cuprinsă de o febră mare și l-au rugat pentru ea. Aplecându-se asupra ei, a poruncit cu asprime febrei și aceasta a lăsat-o. Ridicându-se îndată, ea îi servea. La apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la el, iar el, punându-și mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca: din mulți ieșeau diavoli care strigau și spuneau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”. Dar el, mustrându-i, nu le permitea să vorbească pentru că știau că el este Cristos. După ce s-a făcut ziuă, ieșind, a mers într-un loc pustiu, însă mulțimile îl căutau și, ajungând până la el, voiau să-l oprească să plece de la ei. Dar el le-a spus: „Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți, pentru că de aceea am fost trimis”. Și predica prin sinagogile din Iudéea.

Citește Luca 4