Când veți vedea Ierusalímul încercuit de armate, atunci să știți că s-a apropiat devastarea lui. Cei din Iudéea să fugă în munți, iar cei care se află în mijlocul lui să alerge afară; cei care sunt pe câmp să nu intre în el, pentru că acestea sunt zilele răzbunării ca să se împlinească toate cele scrise. Vai de cele însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea, căci va fi mare dezastru pe pământ și mânie pentru acest popor. Și vor cădea sub ascuțișul sabiei și vor fi făcuți captivi ai tuturor popoarelor, iar Ierusalímul va fi călcat în picioare de către păgâni până se vor împlini timpurile păgânilor. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării și al valurilor. Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în așteptarea celor care vor veni în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. Și atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere și cu mare glorie. Când vor începe să se întâmple acestea, întăriți-vă și ridicați-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!”. Și le-a zis o parabolă: „Uitați-vă la smochin și la toți copacii! De îndată ce vedeți că înmuguresc, vedeți de la ei și știți că vara este deja aproape. La fel și voi, când veți vedea că acestea se întâmplă, să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape! Adevăr vă spun: nu va trece generația aceasta până când nu se vor fi întâmplat toate. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece. Aveți grijă de voi înșivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beție și grijile vieții, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neașteptate, ca un laț! Căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați, așadar, în orice moment și rugați-vă ca să fiți în stare să fugiți de toate cele ce se vor întâmpla și să stați [în picioare] în fața Fiului Omului!”. În fiecare zi învăța în templu, iar noaptea ieșea și o petrecea pe muntele numit „al Măslinilor”. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la el în templu, ca să-l asculte.
Citește Luca 21
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 21:20-38
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri