YouVersion
Pictograma căutare

Luca 2:33-52

Luca 2:33-52 VBRC2020

Tatăl și mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeón i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israél și ca semn de contradicție – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!”. Era acolo și Ána, profetesa, fiica lui Fanuél din tribul lui Așér. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă și ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. Fiind prezentă și ea, îl mărturisea pe Dumnezeu și vorbea despre [copil] tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalímului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galiléea, în cetatea lor, Nazarét. Iar copilul creștea și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui. Părinții lui mergeau în fiecare an la Ierusalím de Sărbătoarea Paștelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinții lui nu știau. Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi și-l căutau printre rude și cunoscuți. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalím căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți cei care îl ascultau se mirau de înțelepciunea și de răspunsurile lui. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriți și mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău și cu mine te-am căutat îngrijorați!”. El însă le-a spus: „De ce m-ați căutat? Nu știați că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?”. Însă ei n-au înțeles cuvântul pe care li-l spusese. Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazarét și era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Isus creștea în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Citește Luca 2