YouVersion
Pictograma căutare

Luca 13:1-8

Luca 13:1-8 VBRC2020

În același timp, au venit unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilát îl amestecase cu cel al jertfelor lor. [Isus], răspunzând, le-a zis: „Vi se pare că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au suferit aceasta? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel. Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Síloe și i-a ucis erau mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalím? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel”. Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa și a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit; și i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?». Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l și anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur și să-i pun gunoi [la rădăcină]!

Citește Luca 13