YouVersion
Pictograma căutare

Iob 26:7-14

Iob 26:7-14 VBRC2020

Întinde nordul peste abis și atârnă pământul de ceea ce nu este. Leagă apele de norii săi și norul nu se rupe sub ele. Acoperă fața tronului său și-și întinde norul peste el. Trasează o limită pe suprafața apelor, până la extremitatea dintre lumină și întuneric. Coloanele cerului se cutremură și se uimesc la amenințarea lui. Prin puterea lui, tulbură marea, prin pricepere, îl zdrobește pe Raháb. Cu suflarea lui, înseninează cerul și mâna lui străpunge șarpele fugar. Iată, acestea sunt marginile căilor sale! Este un murmur cuvântul pe care-l auzim despre el? Tunetul puterii sale, cine-l poate înțelege?”.

Citește Iob 26