Fiii lui Israél au făcut ceea este rău în ochii Domnului și Domnul i-a dat în mâna lui Madián timp de șapte ani. Mâna lui Madián s-a făcut grea împotriva lui Israél. Din cauza lui Madián, fiii lui Israél și-au făcut săpături în munți: peșteri și locuri întărite. Când fiii lui Israél semănau, urcau împotriva lor Madián, Amaléc și fiii răsăritului. Își fixau taberele în apropierea lor și distrugeau produsele pământului până la Gáza: nu rămânea în Israél din cele pentru viață nimic, nici oaie, nici bou și nici măgar. Căci ei urcau împreună cu turmele, corturile lor erau numeroase ca lăcustele, iar cămilele lor erau fără număr: veneau în țară ca să o prădeze. Israél a sărăcit foarte mult din cauza lui Madián. Atunci fiii lui Israél au strigat către Domnul.
Când fiii lui Israél au strigat către Domnul din cauza lui Madián, Domnul a trimis la fiii lui Israél un profet. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: «Eu v-am scos din Egipt, v-am făcut să ieșiți din casa sclaviei, v-am eliberat din mâna egipténilor și din mâna tuturor celor care vă asupreau, i-am alungat din fața voastră și v-am dat vouă țara lor. V-am zis: ‹Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; nu vă temeți de dumnezeii amoréilor în a căror țară locuiți!›. Dar voi nu ați ascultat de glasul meu»”.
A venit îngerul Domnului și a stat sub stejarul din Ófra, care era al lui Ióas, [din familia] lui Abíezer. Ghedeón, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madián. Îngerul Domnului i s-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”. Ghedeón i-a zis: „Of, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, de ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile sale pe care ni le istorisesc părinții noștri atunci când spun: «Oare nu ne-a scos Domnul din Egipt?»? Acum Domnul ne-a părăsit și ne-a dat în mâna lui Madián”.
Domnul s-a întors spre el și a zis: „Mergi cu puterea aceasta pe care o ai și salvează-l pe Israél din mâna lui Madián! Oare nu te trimit eu?”. [Ghedeón] i-a zis: „Of, domnul meu, cu ce să-l eliberez pe Israél? Iată, familia mea este cea mai săracă din Manáse și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu!”. Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine și-l vei lovi pe Madián ca pe un singur om”. Ghedeón i-a zis: „Dacă am aflat har în ochii tăi, dă-mi un semn că tu ești cel care vorbește cu mine! Nu te îndepărta de aici, te rog, până mă voi întoarce la tine să-mi aduc Òfranda și să o pun înaintea ta!”. Și [Domnul] a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce”.
Ghedeón a mers, a pregătit un ied și a făcut ázime dintr-o éfă de făină. A pus carnea într-un coș și zeama a turnat-o într-un vas; le-a adus sub stejar și i le-a pus înainte. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea și ázimele, pune-le pe stânca aceasta și varsă zeama!”. Și el a făcut așa. Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, a atins carnea și ázimele și a ieșit din stâncă un foc care a mistuit carnea și ázimele. Apoi îngerul Domnului a dispărut dinaintea lui. Ghedeón și-a dat seama că era îngerul Domnului. A zis: „Ah, Stăpâne Doamne! L-am văzut pe îngerul Domnului față în față”.