Evrei 9:6-13

Fiind acestea astfel pregătite, preoții care împlinesc cultul intră mereu în cortul cel dintâi. Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine și pentru greșelile din neștiință ale poporului. Duhul Sfânt revelează astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. Aceasta este o parabolă pentru timpul de față, după care darurile și jertfele care se aduc nu pot desăvârși conștiința celui care aduce cult. Acestea sunt doar rituri trupești cu privire la mâncăruri, la băuturi și la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării. Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare și desăvârșit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume, a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și viței, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veșnică. Căci dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa de juncă cu care sunt stropiți cei întinați îi sfințește spre curăția trupului