YouVersion
Pictograma căutare

Evrei 12:12-29

Evrei 12:12-29 VBRC2020

De aceea, îndreptați mâinile moleșite și genunchii fără vlagă și faceți drumuri drepte pentru picioarele voastre, încât cel șchiop să nu se abată, ci mai degrabă să se vindece! Urmăriți pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul! Vegheați ca nimănui să nu-i lipsească harul lui Dumnezeu, pentru ca nicio rădăcină de amărăciune să nu crească provocând tulburare și prin ea să se molipsească mulți! Să nu fie niciun desfrânat sau profanator ca Esáu, care, pentru un [blid] de mâncare, și-a vândut dreptul de întâi-născut! Căci voi știți că, după aceea, voind să moștenească binecuvântarea, a fost exclus și nu a putut schimba hotărârea, deși o cerea cu lacrimi. Voi nu v-ați apropiat de ceea ce poate fi atins, nici de un foc ce arde, nici de întuneric, nici de beznă, nici de furtună, nici de sunetul trâmbiței, nici de răsunetul cuvintelor la auzul cărora ascultătorii au cerut să nu li se mai rostească niciun cuvânt, căci nu puteau să suporte porunca: „Chiar și un animal, dacă se va atinge de munte, să fie bătut cu pietre!”. Iar priveliștea era atât de înfricoșătoare, încât Moise a spus: „Sunt îngrozitși mă cutremur”. Dar voi v-ați apropiat de muntele Sión, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalímul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, de comunitatea întâilor-născuți înscriși în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepți duși la desăvârșire, de Isus, mijlocitorul noii alianțe, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât cel al lui Ábel. Vedeți să nu-l respingeți pe cel care vorbește, căci dacă n-au scăpat cei care l-au respins când vorbea pe pământ, cu atât mai mult noi, dacă ne îndepărtăm de [cel care ne vorbește] din ceruri, al cărui glas a zguduit odinioară pământul, iar acum ne-a promis: „Încă o dată voi mai zgudui nu numai pământul, ci și cerul”. Acest „încă o dată” înseamnă schimbarea celor zguduite, întrucât sunt create, ca să rămână cele nezguduite. De aceea, noi care am primit împărăția nezdruncinată avem harul prin care aducem cult într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie și teamă, fiindcă Dumnezeul nostru este foc mistuitor.