de unde, citind, puteți cunoaște cum înțeleg eu misterul lui Cristos, care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generații așa cum este revelat acum sfinților săi apostoli și profeți prin Duhul: păgânii sunt împreună-moștenitori, formează un singur trup și sunt împreună părtași ai promisiunii în Cristos Isus prin evanghelie, al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii sale. Mie, celui mai mic dintre toți sfinții, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăție a lui Cristos și să le arăt tuturor care este economia misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, creatorul a toate, pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor și puterilor cerești, prin Biserică, înțelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, după planul veșnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus Domnul nostru. În el avem curajul să ne apropiem cu încredere [de Dumnezeu], prin credința în el. De aceea, vă rog să nu vă descurajați din cauza necazurilor mele pentru voi: acestea sunt gloria voastră. Din această cauză, îmi plec genunchii înaintea Tatălui, de la care își trage numele orice familie în cer și pe pământ, ca să vă dea puterea, după bogăția gloriei sale, de a fi întăriți prin Duhul lui în omul lăuntric, așa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credință. Înrădăcinați și întemeiați în iubire, să fiți în stare să înțelegeți împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea, înălțimea și profunzimea și să cunoașteți iubirea infinită a lui Cristos ca să fiți plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.
Citește Efeseni 3
Partajează
Compară toate versiunile: Efeseni 3:4-19
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri