YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronomul 31:9-13

Deuteronomul 31:9-13 VBRC2020

Moise a scris legea aceasta și a dat-o preoților, fiii lui Lévi, care poartă arca alianței Domnului, și tuturor bătrânilor lui Israél. Moise le-a poruncit: „La fiecare șapte ani, în timpul anului în care se anulează datoriile, la Sărbătoarea Corturilor, când va veni întreg Israélul ca să vadă fața Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege el, să citești legea aceasta înaintea întregului Israél, în auzul lor. Să convoci poporul – bărbații, femeile, copiii și străinul care va fi în interiorul porților tale – ca să audă și să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, să păzească și să împlinească toate cuvintele acestei legi. Copiii, care nu cunosc, să audă și să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru în toate zilele cât veți trăi în țara spre care treceți Iordánul ca s-o luați în stăpânire”.