YouVersion
Pictograma căutare

2 Samuel 12:19-25

2 Samuel 12:19-25 VBRC2020

Davíd a văzut că slujitorii lui șușoteau și a înțeles că murise copilul. Davíd i-a întrebat pe slujitorii săi: „A murit copilul?”. Ei au zis: „A murit”. Atunci Davíd s-a ridicat de la pământ, s-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele; apoi s-a dus în casa Domnului și s-a prosternat înaintea lui. S-a întors acasă și a cerut să i se aducă mâncare și a mâncat. Slujitorii lui i-au zis: „Ce este lucrul acesta pe care îl faci? Când trăia copilul, posteai și plângeai; acum, când a murit copilul, te ridici și mănânci!”. El a răspuns: „Când trăia copilul posteam și plângeam, căci ziceam: «Cine știe? Poate se va îndura Domnul de mine și va ține copilul în viață!». Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot eu să-l fac să se întoarcă [la viață]? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine”. Davíd a consolat-o pe Batșéba, soția lui. A intrat la ea și s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu și i-a dat numele de Solomón. Și Domnul l-a iubit. [Domnul] l-a trimis pe Natán, profetul, și i-a pus numele de Iedidia, după cum [a vrut] Domnul.

Citește 2 Samuel 12