2 Corinteni 7:2-11

Acceptați-ne: noi n-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni! Nu spun aceasta ca să vă condamn: v-am spus de mai înainte că sunteți în inimile noastre ca să murim împreună și ca să trăim împreună. Am toată încrederea în voi și mă mândresc mult cu voi. Sunt plin de mângâiere și copleșit de bucurie în ciuda tuturor necazurilor noastre. Căci și după ce am ajuns în Macedónia, trupul nostru nu a avut odihnă, ci în toate am avut necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri. Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei umili, ne-a mângâiat și pe noi prin venirea lui Tit; și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care am fost mângâiat de voi, făcându-ne cunoscută dorința voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru pentru mine, așa încât m-am bucurat și mai mult. Deși v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău și chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că scrisoarea aceea v-a întristat pentru o vreme – acum mă bucur nu pentru că v-ați întristat, ci pentru că, întristându-vă, ați ajuns la convertire. Căci v-ați întristat după [voința] lui Dumnezeu ca să nu suferiți nimic din partea noastră. Într-adevăr, întristarea după [voința lui] Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii aduce moartea. Iată ce elan v-a adus tocmai această întristare a voastră după [voința lui] Dumnezeu! Ce dezvinovățire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorință aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate v-ați prezentat pe voi înșivă ca fiind nevinovați față de acest fapt.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu 2 Corinteni 7:2-11